Anca Oreviceanu

Am urmat Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA, unde am făcut parte din prima promoție. Acesta a fost un avantaj – eram puțini în an (în jur de 30-40) și reușeam să interacționăm și între noi și cu profesorii. Tot numărul mic de studenți i-a determinat pe mai toți profesorii să ne provoace cu prezentări frecvente la seminarii și examene orale, ceea ce s-a transformat, pe termen lung, într-un avantaj – obișnuința de a vorbi în public. Am început să lucrez încă din facultate într-o instituție de stat – APAPS/AVAS (instituția care gestiona privatizarea), unde am exersat din plin comunicarea cu presa și gestionarea de crize. Am trecut apoi la multinaționale, unde am descoperit comunicarea internă, evenimentele complexe și multe alte instrumente ale comunicării.

Am ajuns în domeniul comunicării din întâmplare, era foarte puțin cunoscut acum 16 ani. Apoi, fiecare pas pe care l-am făcut m-a făcut să îmi doresc mai mult. Am descoperit, pe rând, diverse meserii și domenii ale comunicării, în domeniul public și în companii mari.

Cel mai mult mă motivează diversitatea, faptul că nu există două zile la fel. Și pe parcursul unei zile jonglezi cu diverse proiecte și în toate trebuie să încerci să găsești cea mai bună cale de a-ți face treaba bine și de a-ți mulțumi clienții.

Au fost foarte multe momente frumoase, în special legate de evenimentele pe care le-am realizat împreună cu echipa. Anul trecut, am organizat unul din cele mai mari evenimente interne făcute în România, cu 9000 de participanți, angajați ai Grupului Renault și familiile lor. A fost un efort imens de pregătire, pe parcursul a câteva luni, însă rezultatul, reacția colegilor, a familiilor și, mai ales, a celor peste 2000 de copii a meritat.

Provocările sunt la fel de multe, date de specificul industriei, dar și de dimensiunile companiei. Când lucrezi într-o companie cu peste 16.000 de colegi este destul de dificil să armonizezi obiectivele la nivel de echipă, de meserie, de regiune. Este nevoie de un pic de echilibristică, de diplomație și de a încerca să te pui în pielea celor cu care lucrezi pentru a găsi mesajele potrivite și canalele prin care să ajunga la ei.

"Procesul de coaching nu a fost ceva strict, cum și-ar putea închipui cineva. Au fost mai degrabă niște discuții relaxate în care eu îmi vărsam oful legat de situații dificile din viața profesională, iar apoi identificam împreună problemele și încercam să găsim soluții."

Decizia de a apela la coaching a fost luată împreună cu unul dintre foștii mei șefi. Mi-a propus să încerc și am acceptat imediat. Am avut întâlniri cu mai multe persoane și am decis să îl aleg pe Mihai Stănescu.

Obiectivele mele nu cred că mi-au fost foarte clare de la început. Pe parcurs mi-am dat seama că voiam să înțeleg unde greșesc în relațiile cu ceilalți.

Procesul de coaching nu a fost ceva strict, cum și-ar putea închipui cineva. Au fost mai degrabă niște discuții relaxate în care eu îmi vărsam oful legat de situații dificile din viața profesională, iar apoi identificam împreună problemele și încercam să găsim soluții.

Uneori plecam cu teme – să încerc să identific anumite comportamente sau să aplic anumite lucruri despre care discutaserăm.

Cel mai important în tot acest proces a fost să înțeleg că multe dintre limite mi le puneam singură, prin modul cum relaționam cu ceilalți: colegi, șefi, subalterni. Și cred că asta m-a făcut să fiu puțin mai atentă la ceilalți, la comportamentele lor, la nevoile pe care acestea le ascund și la modul în care aș putea să răspund eu la acestea.

Cu Mihai m-am înțeles din prima clipă, ceea ce este extrem de important. Nu cred că poți colabora într-un proces de coaching dacă nu există chimie între cei doi. Cel puțin la mine așa au funcționat lucrurile încă din școala generală: am învățat mult mai bine la materiile la care mi-au plăcut profesorii. Revenind la Mihai, a fost o relație bazată pe încredere. In întâlnirile pe care le-am avut am discutat relaxat și am primit sfaturi utile.

Trebuie să fii curios. Tehnologia avansează rapid și aduce noi instrumente de care ne putem folosi. Comunicarea e strâns legată de domeniul companiei în care lucrezi și atunci este important să înveți de la colegi despre acel domeniu, să știi cât mai multe ca să poți vorbi pe limba lor sau să traduci limbajul lor pentru clienți, presă, public extern.

Dar cred că ce mai important este respectul : pentru clienți, pentru colegi și pentru munca ta. Să încerci întotdeauna să faci lucrurile cât poți de bine.