May the focus be with you

Ne pierdem cu toții printre taskuri și uităm de ce am pornit la drum…E veșnica noastră problemă. Obiective nebifate, taskuri neîndeplinite…cu toate că la început suntem motivați, avem energie și privim spre viitor. Suntem foarte focusați pe ce ne dorim și știm unde vrem să ajungem. Obiectivele sunt clare și le trecem pe hârtie cu mândrie. Ajungem și noi însă în punctul în care ne pierdem focusul și acest lucru poate ajunge să se răsfrângă asupra echipei noastre. Faptul că ne pierdem concentrarea, are un impact negativ asupra ghidajului pe care încercăm să îl oferim.

Unde ne pierdem focusul

Unde uităm să mai construim pași de urmat? Ne trezim de dimineață, ahtiați de mersul la serviciu. Dăm snooze la alarmă și ne bem cafeaua în speranța că ne va salva de ziua ce va urma și ne va da puțin mai multă energie. Ne uităm grăbiți peste toate taskurile pe care le-am dat echipei noastre și le pasăm în grabă alte cerințe pentru că oricum nu mai avem chef să ne ocupăm de ele.

Povestea ta e și povestea altora

Ioana e un angajat model. Un angajat al cărui coordonator ai putea fi chiar tu. Taskurile sunt făcute la timp, are energie pentru proiecte noi, vine cu idei out of the box și vrea mereu mai mult. Dar munca la birou devine tot mai neinteresantă pentru că tu ai uitat să verifici lista de obiective pe care ți le-ai pus împreună cu ea. A ajuns să își facă griji pentru cel care o coordonează și care devine din ce în ce mai antipatic și mai delăsător pe zi ce trece. Plus că, acel cineva, uită ce i-a explicat sau taskurile pe care i le-a dat. Îi scade chiar și ei entuziasmul când vede că cel care i-a promis la începutul carierei că vor face lucruri grozave, acum nu mai e deloc motivat.

Cum a-i putea schimba tu viața de „coordonator al Ioanei”?

Focus pe obiective

Dacă te regăsești în poziția coordonatorului Ioanei, înseamnă că ai ajuns într-un punct în care prea multe responsabilități, atât în viața reală cât și în cea personală, te-au obosit. Dar poți schimba jocul, cu puțin efort.

Iată ce îți propun să faci:

#1. Scrie pe o hârtie toate obiectivele tale

Ia-ți puțin timp și gândește-te unde vrei să ajungi. În carieră sau în viața personală. Începe cu obiectivele mari. De aici le putem transforma în obiective mici. Dar nu trece prea multe. Te vei pierde apoi într-o nouă listă de lucruri de făcut și nu vei rezolva nimic.

#2. Împarte obiectivele tale…în obiective mai mici

Îți va fi mult mai ușor dacă împarți, așa cum îți spuneam și mai sus, obiectivele mari, în obiective mici. Pe luni, pe săptămâni și apoi zile. Vei putea fi, astfel, mai aproape de fiecare vis al tău, „one day at a time”. E nevoie de puțină răbdare la început, ca apoi lucrurile să meargă „ca la carte”.

#3. Povestește-le prietenilor tăi

Spune-le ce obiective ai. Discuțiile cu ei te vor face mult mai conștient de obiectivele tale. Vei realiza că sunt reale și că le poți îndeplini, cu puțin efort.

#4. Măsoară progresul tău

Vezi ce ai reușit să îndeplinești din ce ți-ai propus. Când vei vedea că ai început să faci pași înspre obiectivele tale, te vei simți și mai motivat.

#5. Construiește un panou vizual sau virtual…

…cu obiectivele tale. Așa le vei putea vizualiza și îți va fi mai ușor să ții pasul cu ele atunci când te pierzi în prea multe detalii.

Ești un exemplu pentru toți cei care te urmează, motiv pentru care trebuie să fii mereu cu un pas înainte tuturor. Asta ar putea fi destul de obositor și copleșitor pentru tine, astfel că ajungi la demotivația de care povesteam mai sus. Încearcă să iei lucrurile pe rând și să „revii în arenă.”

Cu pași mici vei putea reuși să fii cel în care Ioana avea încredere atunci când s-a angajat la compania pe care o conduci. Cel pe care ea și întreaga ta echipă îl așteaptă pentru a-i motiva.

Hai! Get back on track, my friend!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.